Armata Română, felicitată de NATO. Soldații americani nu au reușit să captureze o mașină de la militarii români
Soldații români au participat la un exercițiu NATO alături de militarii americani și s-au descurcat excelent. Mai mult, forțele armate române au fost felicitate pentru profesionalismul cu care au acționat.
Exercițiul s-a desfășurat zilele trecute în Germania, conform unui material video publicat de NATO. Reportajul a prezentat activitatea unui detașament special al armatei americane, care a jucat rolul „inamicului”. În cadrul unei misiuni, americanii au încercat să „captureze”, fără succes, un vehicul din dotarea trupelor române.
Materialul video s-a concentrat în special asupra activității pe care o desfășoară militarii NATO (americani în cazul de față) care trebuie să joace rolul „băieților răi” în cadrul manevrelor militare sau exercițiilor Alianței.
„Vom executa un raid cu scopul de a captura echipamente de valoare ale inamicului. Încercăm să surprindem oameni care dorm în post, Dacă nu fac de gardă, comandanții lor vor fi pedepsiți prin retragerea unor elemente/echipamente importante de pe câmpul de luptă”, a precizat sergentul Shawn Bailey din Regimentul 4 Infanterie al armatei SUA, care făcea parte din echipa „forțelor inamice”.
Militarii americani au încercat să captureze un vehicul militar românesc
„Avem un vehicul românesc, chiar la liziera pădurii. O să tragem pe dreapta și încercăm să-l capturăm”, a transmis, la un moment dat, un militar american camarazilor săi.
Soldați americani nu au avut noroc pentru că infanteriști români au fost vigilenți și acționat cu profesionalism.
„Au găsit niște români. Erau gata să îi elimine, dar au observat că românii erau de gardă, pe poziții și alerți. Concluzia: nu merită. Bravo românilor!”, a spus un militar american. Ulterior detașamentul american a reușit să surprindă în cadrul aceleiași acțiuni o baterie de artilerie a armatei americane, care nu era păzită.