Problemele cele mai importante se discută la bar. Acolo nu a fost loc să arunci un ac joi, în localitatea Vaideeni, judeţul Vâlcea, greu încercată de inundaţii. Sătenii s-au retras în aşteptarea ajutoarelor sau ca ploaia să se oprească. Nici nu mai ploua ce e drept, dar nici nu s-ar fi întors la adunat din casele afectate. În schimb zeci de pompieri şi jandarmi erau cu lopata în mâini în încercarea de a strânge dezastrul produs de vreme.
Sute de militari şi jandarmi au fost trimişi în aceste zile în zonele afectate. Ajută la reconstrucţie după ravagiil făcute de vreme. Aşa că încă de la prima oră în Vaideeni erau militari care cărau bolovanii, mutau lemne, încercau să salveze ce a rămas. Puţini localnici însă printre ei. Pe aici pe colo se mai vedea câte un sătean cu lopata în mână. În rest mulţi pe băncile din faţa casei, discutau de zor.
La barul din sat era aşa de mare aglomeraţia, încât cei mai mulţi au mai prins doar loc pe terasă.
Şi de acolo lăudau munca jandarmilor şi a militarilor.
„Stăm, așteptăm să nu mai plouă, să vină să ne ajute și pe noi”, a spus un sătean.
Localnicii spun că aşteaptă ajutorul de la Guvern pentru ca imobilele în care au locuit să fie ridicate din nou. Până atunci se şterg urmele potopului. De către armata, mai mult.