Argeș: Un incendiu a distrus acoperișurile a două case
Acoperişurile a două case şi mansarda uneia dintre ele au fost distruse aproape în totalitate, în urma unui incendiu care a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă, la unul dintre imobile din satul Oeşti, comuna Corbeni, din judeţul Argeş. Potrivit autorităţilor, cauza probabilă a focului a fost un coş de centrală supraîncălzit. La faţa locului au ajuns trei autospeciale cu apă şi spumă de la Detaşamentul Curtea de Argeş şi o ambulanţă SMURD, potrivit Mediafax.
Intervenţia pompierilor militari a fost dificilă întrucât focul se extinsese pe o suprafaţă mare, afectând structura de lemn a acoperişurilor şi mansarda.
„Acoperişurile aveau structura din lemn, inclusiv mansarda casei de unde a izbucnit focul. Sunt pagube mari, care urmează să fie evaluate sâmbătă. S-a intervenit cu trei autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD”, a declarat Gheorghe Ologu, reprezentantul ISU Argeş.
Primarul localităţii Corbeni, Daniel Dincuţă, a spus că până la sosirea pompierilor, localnicii l-au ajutat pe proprietarul casei la care a izbucnit incendiul să evacueze mai multe bunuri.
Pe durata intervenţiei, traficul rutier pe DN 7 C, în zona unde a izbucnit incendiul, a fost blocat, fiind reluat după o oră şi jumătate.