Eveniment
Un bolovan desprins s-a prăbușit, luni, peste mașina unor turiști în apropiere de barajul Vidraru.
La intrarea în tunelul Vidraru, pe raza comunei Arefu, autoturismul în care se aflau mai mulți turiști polonezi a fost lovit de un bolovan desprins din peretele stancos. Deocamdată nu se cunoaște numărul exact al ocupanților autovehicolului, dar poliția a informat că o femeie a fost rănită și transportată de urgență la spitalul din Curtea de Argeș.
Polițiștii din Arefu se află la fața locului și asigură desfășurarea traficului auto în zonă.