Şapte persoane din Argeş au murit din cauza gripei sezoniere, de la începutul sezonului de supraveghere a infecţiilor respiratorii acute. Alte nouă persoane au fost confirmate de reprezentanţii Institutului Cantacuzino Bucureşti ca având această afecţiune, potrivit Mediafax.
La nivelul judeţului au fost confirmate de Institutul Cantacuzino Bucureşti 16 cazuri de gripă sezonieră, din care şapte persoane au murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, fiind vorba de persoane care nu au fost vaccinate antigripal şi care au prezentat şi alte afecţiuni medicale cronice, potrivit unui comunicat transmis de DSP Argeș.
„Măsurile de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea transmiterii afecţiunilor respiratorii şi gripei. De asemenea, este recomandat să se evite zonele aglomerate şi expunerea prelungită la frig. Respectarea unui regim de viaţă sănătos, o alimentaţie bogată în proteine, legume şi fructe, odihnă şi mişcare sunt esenţiale pentru menţinerea unui corp sănătos”, se arată în comunicat.
DSP Argeş recomandă vârstnicilor, în special celor cu afecţiuni cronice, cardiace şi respiratorii, să se prezinte de urgență la medicul de familie în cazul apariţiei primelor semne de agravare a afecţiunilor cronice.