O bătrână de 66 ani din Argeș și-a ucis iubitul cu 23 de ani mai tânăr, după care a ținut cadavrul acestuia în casă timp de opt zile, relatează Evenimentul Zilei.
Când s-au cunoscut, ea avea 54 de ani, iar el 31. Atunci, bărbatul și-a părăsit soșia și cei doi copii. Însă, nu totul a mers tocmai bine cu bătrâna care consuma alcool în mod regulat.
Pe data de 3 mai, bătrâna și-a înjunghiat partenerul și, în loc să anunțe poliția, a ținut cadavrul în casă timp de opt zile.
Ulterior, aceasta le-a spus anchetatorilor că ”a sperat să-și revină”.
Totuși, vecinilor le-a spus cu totul altceva.
”Ieri am întrebat-o unde e el și mi-a spus că e plecat la fosta nevastă, cam așa, în genul ăsta. El era mort deja în casă”, a povestit o vecină.
Totul a fost descoperit în momentul în care bătrâna a băut peste măsură și le-a mărturist cunoscuților crima, aceștia anunțând poliția.
Femeia și-a recunoscut fapta și în fața polițiștilor, iar acum riscă să petreacă 25 de ani în spatele gratiilor.