Argeş: Concurs de ciocnit ouă. Marele premiu, un miel

Argeş: Concurs de ciocnit ouă. Marele premiu, un miel
Foto: B1 TV

Întrecere de Paşte la Oarja, în judeţul Argeş, unde a avut loc cu mare fast concursul de ciocnit ouă. 11participanţi au fost susţinuţi şi încurajaţi, mai ceva ca la un meci de fotbal.

Organizatorii nu au început concursul până când membrii juriului nu au descurajat orice încercare de trişare.

“Am avut o comisie care a verificat ouăle înainte de competiţie. Concursul a fost corect, iar ouăle au fost de găină, curate”, a spus primarul comunei Oarja, Constantin Bâlea.

Loviturile au fost necruţătoare, cele mai multe din ouăle folosite la ciocnit, suferind avarii serioase în timpul desfăşurării competiţiei.

Câştigătorul a primit marele trofeu: un miel, şi a mărturisit că şi-a hrănit găinile cu mâncare obişnuită, chiar dacă cele 10 ouă ciocnite s-au dovedit a fi cele mai rezistente.

Celelalte poziţii ale podiumului au fost ocupate de către viceprimarul localităţii, care a primit un iepure, şi de un alt localnic, fericitul câştigător al unei găini.

Următoarea ediţie se va desfăşura la nivel intercomunal, iar gazdele spun că şi premiile vor fi pe măsura unei întreceri de prestigiu.

Concurs de ciocnit ouă în judeţul Argeş

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`