Arestul la domiciliu a fost prelungit cu încă 30 de zile pentru Prinţul Paul, Remus Truică şi avocatul Robert Roşu, în dosarul retrocedărilor ilegale
Prinţul Paul, omul de afaceri Remus Truică şi avocatul Robert Roşu vor rămâne încă 30 de zile în arest la domiciliu, în dosarul în care sunt cercetaţi pentru retrocedări ilegale, informează Mediafax. Decizia a fost luat de către magistraţii Curţii de Apel Braşov. Prelungirea arestului la domiciliu poate fi contestată de cei trei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Remus Truică este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat în vederea obţinerii unor decizii de retrocedare ilegale pentru imobile din judeţul Ilfov, printre care şi Ferma Băneasa.
Beneficiarul acestor retrocedări a fost Prinţul Paul.
Prejudiciul estimat în acest dosar este de peste 135 de milioane de euro.