Arafat, despre ploile torențiale: Consecințele de până acum nu sunt grave / Deja în județul Galați avem 3.500 de persoane evacuate. Vreo 260 au refuzat evacuarea și fac asta pe propria răspundere (VIDEO)

Publicat: 29 09. 2024, 22:30

Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a explicat duminică, pentru B1 TV, cum s-au pregătit autoritățile pentru a gestiona efectele ploilor torențiale în județele vizate de cod portocaliu și roșu (Galați).

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Talk B1”, moderată de Gabriela Mihai pe B1 TV.

Cum s-au pregătit autoritățile pentru efectele ploilor torențiale. Explicațiile lui Arafat

„Consecințele de până acum nu sunt grave. Încă continuă codul roșu asupra Galațiului și portocaliu asupra Bucureștiului și altor zone cel puțin până dimineață sau mâine la prânz. Iar la Galați suntem concentrați pe partea de evacuare preventivă.

Deja avem peste 3.500 de persoane evacuate din 19 localități, fie prin autoevacuare, fie prin evacuare cu sprijinul autorităților. Avem vreo 260 care au refuzat evacuarea. Chiar dacă au plecat, s-au întors și fac asta pe propria răspundere. Autoritățile discută cu ei, dar înțeleg că nu vor să se evacueze. La Vaslui s-au autoevacuat 60 de persoane din 3 localități.

Noi avem concentrare de forțe la Galați care era înainte – avem peste 1.000 de pompieri suplimentari în județul Galați care pot fi mobilizați în alte zone dacă va fi nevoie. (…)

Suntem pregătiți pentru intervenție, sperăm să nu fie nevoie, dar un cod roșu înseamnă că trebuie să fim pregătiți și să luăm toate măsurile necesare, lucru pe care l-am și făcut, că știm ce acest cod de ceva timp. (…) Sperăm să trecem fără un impact serios și fără probleme serioase”, a declarat Raed Arafat.