Arad: Un tânăr a fost prins când încerca să fure 23 de cutii de ciocolată din centru comercial

Publicat: 05 02. 2014, 18:17

Un tânăr de 29 de ani din Arad a fost prins, miercuri, în timp ce încerca să fure 23 de cutii de ciocolată dintr-un centru comercial, relatează Mediafax.

El a ascuns cele peste șase kilograme de ciocolată sub haine, însă a fost prins de agenții de pază după ce a trecut de casele de marcat fără să plătească.

„Bărbatul a fost observat de către angajaţii unui magazin în timp ce ascundea, în îmbrăcăminte, cutii cu ciocolată. El a trecut de casele de marcat fără a plăti, însă a fost oprit la ieşire. La controlul corporal, asupra lui au fost găsite nu mai puţin de 23 cutii cu ciocolată, în greutate de peste şase kilograme, ascunse într-un costum special confecţionat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Arad, Emilia Fânaţă.

Sub hainele largi, bărbatul avea un costum mulat pe corp, confecționat în așa fel încât să susțină cutiile.

Suspectul a fost preluat de jandarmi şi i-au fost întocmite actele de sesizare necesare începerii urmăririi penale pentru furt.

Marfa sustrasă valora aproximativ 250 de lei.