Un bărbat a fost împușcat mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o partidă legală de vânătoare de vulpi, suspectul fiind un participant care a fost reţinut pentru ucidere din culpă, informează Mediafax.
Incidentul a avut loc pe fondul de vânătoare Lipova, unde a fost organizată o partidă legală de vânătoare de vulpi, la care au participat mai multe persoane care deţineau arme autorizate şi permise de vânătoare valabile.
Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Arad, Camelia Tuduce, a declarat că unul dintre participanţi, în vârstă de 51 de ani, din judeţul Timiş, a fost împuşcat mortal de către un alt vânător, din Arad, în vârstă de 58 de ani.
Din primele cercetări efectuate rezultă faptul că poliţiştii cred că victima s-a deplasat din stand şi s-a îndreptat către colegul său, care a tras crezând că este vorba de un animal.
Suspectul a fost reţinut, duminică dimineaţă, pentru 24 de ore, sub acuzaţia de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate.