Arad: Sportiv în vârstă de 23 de ani, în comă după ce ar fi avut o altercație cu un polițist

Publicat: 13 06. 2015, 17:38

Sportivul arădean Alex Băltean, în vârstă de 23 de ani, membru al unei echipe locale de polo, se află în comă la un spital din Timișoara, după ce ar fi avut o altercaţie cu un poliţist, într-un club din centrul Aradului, informează Mediafax.

Potrivit sursei citate, Alex Băltean ar fi avut o altercaţie cu un poliţist de la Poliţia Rutieră Arad. Cei doi s-ar fi bătut într-un local din Piaţa Avram Iancu, iar altercaţia ar fi continuat şi afară.
Sportivul a suferit o fractură craniană şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Arad, de unde a fost transferat imediat, în stare de comă, la un spital din Timişoara.

Mai multe persoane care ar fi fost martore la altercaţia care a avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă, sunt audiate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.

Anchetatorii vor verifica imaginile surprinse camerele de supraveghere din interiorul localului în care a avut loc incidentul, pentru a stabili care sunt persoanele implicate.