Arad: O asistentă a furat medicamente vitale pentru pacienți grav bolnavi. Șefii spitalului nu au concediat-o
O asistentă din Spitalul Județean Arad a furat zeci de fiole dintr-un servital pentru bolnavii de tuberculoză care au infecţii grave. Grozăvia a fost descoperită de șefa ei, care a reușit să recupereze câteva fiole.
Asistenta-şefă de la secţia pentru boli de plămâni a descoperit că lipsesc 74 de fiole dintr-un medicament pe care se pregătea să îl administreze pacienţilor, așa că a început propria investigație. Într-un final, ea a descoperit că fiolele au fost furate de o asistentă.
”I-am spus… spune-mi te rog unde sunt medicamentele. Nu cumva să îți faci impresia că eu plec din spital până nu îmi dai medicamentele să le administrez pacienților”, a povestit asistenta-șefă, potrivit Digi24.
Asistenta a recunoscut că a furat serul. Amai adus înapoi 14 fiole.
Directorii spitalului nu au concediat-o. ”S-a dispus sancționarea asistentei cu tăierea a 10 la sută din salariu, pe o perioadă de 3 luni”, a declarat Simina Roz, purtător de cuvânt al unității medicale.
Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.