Arad: O persoană a murit, iar o alta a fost rănită după ce un tren a lovit un microbuz
O persoană a murit, iar o alta a fost rănită, după ce un microbuz a fost lovit de un tren, marţi seară, în localitatea Seleuș, judeţul Arad.
La faţa locului s-au deplasat echipajul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Trenul circula între localitățile Arad și Brad.
Din primele informații se pare că o persoană a rămas încarcerată în microbuz în urma impactului, potrivit Mediafax.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauza accidentului și împrejurările în care s-a produs.