Un tren plin cu călători a luat foc sâmbătă dimineață, la ieşirea din localitatea Felnac către Arad. Pompierii din Arad au fost chemați pentru a stinge incendiul și a asigura siguranța călătorilor. Aproximativ 40 de persoane care se aflau în vagon s-au autoevacuat în condiții de siguranță, fără a necesita îngrijiri medicale. Aceștia au fost ulterior preluați și transportați la destinație cu un alt automotor, potrivit businessmagazin.ro.
Incendiul s-a manifestat în compartimentul locomotivei, generând degajări de fum. Echipajele de intervenție au reușit să localizeze și să lichideze incendiul fără a se înregistra victime.
Cauza probabilă a incendiului a fost identificată ca fiind un scurtcircuit electric, conform informațiilor furnizate de ISU Arad.