Aproape 160 de percheziții au avut loc, marți dimineață, în municipiul Arad și în opt județe, la suspecți de trafic de țigări. Cosmin Mladin, presupusul lider, ar fi plecat de acasă cu un Ferrari, cu două ore înainte de descinderi. Prejudiciul în dosar e de aproximativ 12 milioane de euro. 90 de persoane au fost duse la audieri.
Potrivit unor surse citate de Antena 3, Mladin ar fi luat cu el mai multe pungi negre şi a plecat de acasă cu un Ferrari, în jurul orei 04.00. Două ore mai târziu, mascaţii, poliţiştii şi procurorii DIICOT au început operațiunea în cadrul căreia au efectuat 157 de percheziţii.
Mladin e bănuit că e liderul grupării care se ocupa cu traficul de ţigări. Anchetatorii aveau un mandat de aducere pe numele lui.
Potrivit Antena 3, Cosmin Mladin a apărut şi în ancheta deschisă după ce omul de afaceri Ioan Crişan a murit într-un atac cu bombă.
Printre suspecţii ridicați azi se numără şi câţiva poliţişti bănuiţi că i-ar fi ajutat pe traficanţi.
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, în 2017, în Arad a fost constituit un grup infracțional organizat, format din aproximativ 100 de persoane. Acestea ar fi achiziționat cantități importante de țigarete, pe care le-ar fi introdus în ţară, prin sustragere de la controlul vamal, și le-ar fi comecializat în România și în țări vest-europene. Ele au obținut astfel sume impresionante de bani și au adus prejudicii bugetului de stat.
Țigările erau achiziționate din Ucraina, Republica Moldova și Serbia și încărcate în autotrenuri aparținând unor societăți de transport, controlate de segmentul extern al grupării – cetățeni sârbi, ucraineni, moldoveni. Țigaretele erau disimulate în alte categorii de mărfuri sau în autotrenuri declarate goale la intrarea în România. Odată ajunse în țară, ele erau transportate către depozite intermediare.
O parte din marfă era vândută în România și alta era disimulată în alte categorii de mărfuri (în principal piese şi subansamble auto) și comercializată în Marea Britanie, Germania, Franța sau Italia
Până acum, autoritățile engleze au dat de țigarete pentru care valoarea totală a taxelor neachitate a fost calculată la aproximativ 10 milioane de lire sterline.