Captură fără precedent la punctul de trecere a frontierei Nădlac 2. Poliţiştii au depistat 111 de migranţi din Irak, Siria, Iran, Afganistan, Pakistan şi India, care încercau să iasă ilegal din ţară, ascunşi într-un TIR. Şoferul pretinde că nu ştie cum s-a ascuns refugiaţii în camion, informează B1 TV.
”Colegii noștri din Punctul de trecere a frontierei Nădlac au depistat 111 persoane din Irak, Siria, India, Pakistan, care erau solicitante de azil în România și au încercat să iasă din țară în interiorul unui automarfar.
La cercetări, conducătorul auto a precizat că nu știe locul în care persoanele au urcat în automarfar, el staționând în mai multe parcări în timpul călătoriei, iar persoanele au susținut că voiau să ajungă astfel în spațiul Schengen și au recurs la această metodă pentru că nu posdau o viză.
Polițiștii de frontieră vor întocmi acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă ilegala a trecerii frontierei de stat, iar șoferului pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei”, a declarat Mihaela Leș, purtător de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad.
Arad: 111 de migranţi, prinși în timp ce încercau să iasă ilegal din ţară, ascunși într-un TIR
#DIRECT_ONE_j4nfql#