Aproximatix 80.000 de copii aveau la sfârșitul anului 2012 unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate
Ministerul Muncii a anunțat că la sfârșitul anului trecut aproape 80.000 de copii aveau unul sau mabii părinți plecață la muncă în stăinătate. Datele furnizate de minister arată o scădere față de anul 2011, când 85.000 de copii erau în aceeași situație.
Astfel, 57.304 familii care au cel puţin un membru care munceşte în străinătate, iar în 15.889 dintre acestea, ambii părinţi sunt plecaţi din ţară, informează Medifax.
Conform Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, numărul total de copii ai căror părinţi sunt plecaţi să muncească în afara ţării este de 79.901, dintre care 22.993 au rămas fără niciunul dintre părinţi. Alți 21.911 minori rămaşi acasă sunt în îngrijirea rudelor până la gradul IV, iar 976 au intrat în sistemul de protecţie specială.
Din cei 976 de copii care au rămas în sistemul de protecție socială, 142 sunt la asistenţi maternali, 229 în centre de plasament, 499 la rude de până la gradul IV, 106 la alte familii sau persoane şi 106 în alte situaţii, fără măsură de protecţie.
Numărul familiilor în care un membru este plecat să muncească în stăinătate a ajuns la 33.791, iar numărul copiilor care provin din aceste familii este de 46.917, în sistemul de protecţie specială fiind 1.324 dintre ei, dintre care la asistent maternal sunt 159, în centre de plasament 339, la rude până la gradul IV – 742, la alte familii sau persoane sunt 84 şi în alte situaţii (vecini, alte familii sau persoane, fără măsură de protecţie) sunt 859.
În 7.624 de cazuri este vorba de familii cu părinte unic susţinător plecat la muncă în străinătate. Numărul total de copii rămaşi acasă care provin din astfel de familii este de 9.991, dintre care 8.808 sunt în îngrijirea rudelor până la gradul IV, fără măsură de protecţie.