Aproximativ 70 de taximetriști au fost amendați în două ore, în zona aeroporturilor
Aproximativ 70 de taximetriști au fost amendați, joi, înt-un interval de două ore, în urma unei acţiuni a Direcţei Poliţiei Transporturi, care s-a concentrat în zona aeroporturilor Henri Coandă Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Bacău şi Iaşi, informează Poliţia Română.
„Aproape 70 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în numai două ore, de poliţişti, în urma unei acţiuni desfăşurate, în zona a cinci aeroporturi internaţionale, pentru verificarea legalităţii transportului în regim de taxi. Acţiunile vor continua şi în perioada următoare, în vederea prevenirii şi combaterii activităţilor ilegale de taximetrie”, se arată într-un comunicat emis de Poliţia Română.
Acţiunile au fost organizate pe parcursul a două ore, în funcţie de traficul de pasageri din fiecare aeroport în parte.
Poliţiştii au controlat 226 de taxiuri şi au dat 69 de amenzi contravenţionale, în valoare de 15.730 de lei.
Dintre acestea, 58 au fost pentru încălcarea regulilor de circulaţie iar cinci pentru abateri legate de transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere.