Aproximativ 450.000 de elevi revin, luni, în bănci. Ministrul Educației: Avem aproape 2,5 milioane de elevi care pot merge la şcoală cu prezenţă fizică dintr-un total de aproape 3 milioane

Aproximativ 450.000 de elevi revin, luni, în bănci. Ministrul Educației: Avem aproape 2,5 milioane de elevi care pot merge la şcoală cu prezenţă fizică dintr-un total de aproape 3 milioane

Elevii din clasele a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a revin, luni, la cursuri cu prezență fizică după vacanța de Paști. Esste vorba despre aproximativ 370.000 de elevi care se întoc în bănci și cărora li se adaugă alți circa 80.000 care revin, de asemenea, la școală, fizic, după scăderea ratei de incidență din localitățile în care locuiesc.

Elevii din clasele terminale revin, luni, la cursuri

Luni ”vor putea merge la şcoală cu prezenţă fizică cu 450.000 elevi mai mult decât au putut să meargă săptămâna trecută. Este vorba de elevii claselor terminale care încep şcoala mâine, toţi cu prezenţă fizică, indiferent de scenariu, de rata de infectare, în număr de 370.000, şi este vorba de un număr de aproape 80.000 de elevi care vor putea începe şcoala datorită scăderii ratei de infectare sub 1 la mie într-un număr de aproape 200 de localităţi”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, duminică seară, pentru Antena 3.

În ceea ce privește riscul cu infectare cu coronavirus în unitățile de învățământ, Sorin Cîmpeanu a precizat: „Nu putem pretinde că există perfecţiune, dar se respectă mai mult decât în multe alte locuri. Nu vreau să… mă refer la centre comerciale, la parcuri de distracţii şi la alte astfel de locuri. În şcoli se respectă aceste reguli, ele trebuie să fie respectate pentru că deja avem aproape 2,5 milioane de elevi care pot merge la şcoală cu prezenţă fizică dintr-un total de aproape 3 milioane”.

Elevii din clasa al VIII-a vor încheia cursurile pe 11 iunie, după care vor începe pregătirea pentru Evaluarea Națională, care începe pe 22 iunie.

Absolvenții de liceu vor mai merge la cursuri până la data de 4 iunie, apoi vor intra în perioada de pregătire pentru examenul de Bacalaureat, probele scrise începând pe 28 iunie.

Peste 155.000 de angajați din sistemul de învățământ, vaccinați anti-COVID-19

MinistrulCîmpeanua declarat sâmbătă seară, într-o intervenție telefonică în cadril emisiunii „Special B1”, moderată de Nadia Ciurlin, că peste 155.000 de angajați din sistemul de învățământ s-au vaccinat anti-COVID-19 până acum. Este vorba despre 44% din total angajaților și de 55% dintre cadrele didactice.

”La momentul la care vorbim, sunt peste 155.000 de angajați din sistemul de învățământ, vaccinați, din care 145.000 au făcut și rapelul. Personalul din învățământ rămâne categoria cea mai numeroasă în valoare absolută din perspectiva vaccinării. Dacă mă întrebați de procente, este vorba de 44% din cei 350.000 de angajați.

Personalul din învățământ include personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic. Dacă ne raportăm la cei care intră în contact nemijlocit cu elevii, procentul a depășit 55%, deci nu mai este minoritar”, a explicat Sorin Cîmpeanu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)
19:31 - Bărbat căutat din 29 decembrie, după ce a accidentat cu sania o fetiță de 8 ani. Copila a rămas fără splină