Aproximativ 11.300 de poliţişti și 2.200 de jandarmi vor asigura ordinea în perioada Crăciunului
Aproximativ 11.300 de poliţişti vor lucra, în perioada 22 – 26 decembrie, pentru a asigura ordinea şi liniştea publică, inclusiv în zonele unde sunt organizate manifestări cultural-artistice, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR)
„În perioada 22- 26 decembrie, pentru ca zilele de sărbătoare să se desfăşoare în condiţii de siguranţă, 11.280 de poliţişti vor fi pregătiţi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care pot afecta liniştea cetăţenilor şi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale„, se precizează în comunicatul IGRP.
Dintre aceștia, 7.437 sunt de ordine publică, 1.872 provin din cadrul Poliţiei Rutiere, iar 1.505 sunt de la celelalte structuri, respectiv poliţia transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă.
Peste 460 de poliţişti vor fi constitui o rezervă, fiind pregătiţi să intervină dacă situaţia o va impune.
Totodată, zilnic, în acest interval, peste 2.200 de jandarmi vor acţiona pentru prevenirea faptelor antisociale comise în locurile publice.
Echipajele de jandarmerie vor patrula atât pe timp de zi, cât şi pe timpul nopţii, în zonele şi pe arterele intens circulate din Capitală şi din marile oraşe, în zonele aglomerate (gări, autogări, discoteci, lăcaşuri de cult), precum şi în locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă ( târguri, oboare, pieţe, parcuri etc.).
Totodată, jandarmii vor acţiona şi pentru prevenirea şi combaterea comerţului ilegal cu petarde, artificii sau pocnitori. Potrivit legii, persoanele care încalcă regimul materialelor explozive riscă închisoare de la trei luni la un an.