Aproape 46.000 de persoane vaccinate în România, în ultimele 24 de ore. CNCAV: S-au înregistrat 99 de reacții adverse comune și minore
Un număr de 45.977 de doze de ser imunitar au fost administrate la tot atâtea persoane în ultimele 24 de ore, a precizat marți Comitetul Național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).
Aproape 46.000 de persoane vaccinate în România, în ultimele 24 de ore, a anunțat CNCAV
CNCAV a prezentat, marți seară, actualizarea zilnică a evidenței persoanelor vaccinate împotriva COVID-19. Dintre cele 45.977 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore, 27.172 au primit rapelul, iar restul au fost vaccinate cu prima doză.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 99 de reacții adverse comune și minore, dintre care 18 au fost reacții de tip local, iar 81 reacții generale.
Astfel, începând cu 27 decembrie 2020, data la care a debutat campania națională de vaccinare, la nivel național au fost administrate 1.197.089 de doze, la un număr de 715.748 de persoane, dintre care 481.341 au primit inclusiv rapelul.
De la începutul campaniei de vaccinare și până în prezent, la nivelul centrelor de vaccinare din România au fost înregistrate 3.070 de reacții adverse comune și minore, dintre care 587 reacții de tip local cu durere la locul injectării, iar 2.483 reacții generale, precum febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie sau alergii de tip urticarie.
CNCAV a precizat că șapte reacții adverse sunt în curs de investigare.
Valeriu Gheorghiță: Probabil răspunsul imun se va menține mai mult de un an, vom vedea cât după această perioadă
În timpul unei conferințe de presă organizate marți, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19, a făcut mai multe precizări, ocazie cu care a declarat că „probabilrăspunsul imun se va menţine mai mult de un an”.
„Avem date disponibile la 8 luni, care arată cât se poate de bine. Practic, răspunsul imun se păstrează, ceea ce înseamnă că anticipăm o durată de cel puţin un an a acestui tip de răspuns imun. După cum ştim, studiile care evaluează durata răspunsului imun se întind pe o perioadă de 24 de luni, ceea ce înseamnă doi ani. Această perioadă nu a fost aleasă întâmplător pentru că se anticipează chiar o durată a răspunsului imun care depăşeşte această perioadă, dar avem nevoie de mai mult timp pentru a culege aceste date şi pentru a veni cu dovezi în acest sens. Nu anticipăm ca după opt luni să înregistrăm o scădere abruptă a răspunsului imun, deci probabil răspunsul imun se va menţine mai mult de un an, vom vedea cât după această perioadă”, a explicat Valeriu Gheorghiță.