Au apărut mai multe detalii despre cazul Doinei Jurcă, după ce doctorița în vârstă de 31 de ani a fost găsită fără suflare pe data de 30 noiembrie într-un apartament închiriat prin Airbnb din Amiens, Franța.
Potrivit logodnicului tinerei, principalul suspect este francez și a fost deja reținut, notează Adevarul.
Românca se afla în Franța pentru a-și pregăti rezidențiatul, deoarece visul său era să devină medic cardiolog. La scurt timpul după ce s-ar fi cazat într-un apartament situat pe bulevardul Alsace-Lorraine din Amiens, tânăra ar fi fost înjunghiată mortal cu un cuțit.
Jean-Philippe Vicentini, procurorul general din Amiens, a confirmat că aceasta și-a pierdut viața în urmă unor răni prin înjunghiere, conform publicației Courrier-Picard.
Născută în Republica Moldova, Doina Jurcă locuia de mai mulți ani în România. Tânăra absolvise Facultatea de Medicină din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați în urmă cu șase ani și era pregătită să îmbrace rochia de mireasă.
„A vrut să facă rezidențiatul în Franța. Nouă ne-a zis ceva Poliția, nu știu dacă am voie să spun. Este un francez suspectul, am înțeles că este arestat. Motivul a fost tâlhăria, Poliția a recuperat de la el bijuteriile Doinei.
Avea un lanț și inelul nostru de logodnă, urma să facem nunta anul viitor. Nu pot să cred. Este incredibil, trăiesc un coșmar. Nu doresc nimănui să simtă așa ceva. Nu pot să cred, nu pot să cred”, a declarat Cosmin Ungureanu, logodnicul Doinei.
Cei care o cunosc au fost șocați să afle ce s-a întâmplat: „Doina va rămâne în inimile noastre că un spirit strălucitor și promițător al facultății de medicină. Înțelegem profund pierderea imensă pe care o resimte familia, iar comunitatea academică este alături de ea în aceste clipe dureroase. Rămâne să vindeci acum rănile îngerilor”, a declarat dr. Alexandru Nechifor, profesorul Doinei, potrivit sursei menționate.