Apă potabilă cu porția în mai multe localități din România. Consecințele secetei continuă să apară

Publicat: 23 10. 2024, 09:29
Sursa foto: Pixabay

Seceta continuă să facă ravagii în România, chiar dacă vara a trecut. Doar în Prahova sunt localități unde apa potabilă are program, iar criza ar putea afecta chiar și cele mai mari orașe din județ, adică Ploiești și Câmpina. Asta se datorează barajului Paltinu care a scăzut considerabil și nu mai poate asigura apa pentru toate localitățile.

Barajul, pe jumătate plin

Baranul Paltinu asigură apa potabilă pentru zeci de mii de familii din Prahova, iar în această perioadă ar fi trebuit să fie plin în proporție de 80%, dar din cauza secetei, apa este la jumătate, conform observatornews.

Coeficientul de umplere al celor 40 de lacuri de acumulare din România este de 70%. Barajele Măneciu și Paltinu, din Prahova, nu au mai putut asigura energia pentru a furniza familiilor apa potabilă.

„Credeam că l-au golit ei, că nu l-am văzut niciodată atât de scăzut”, mărturiseşte un localnic.

Fără apă potabilă ziua

Compania care furnizează apă potabilă în Prahova a anunțat că va lua măsuri, iar ziua nu va curge deloc apă potabilă la Robinet.

„În zona bazinului hidrografic Buzău s-a înregistrat în ultima perioadă o lipsă de precipitaţii acută şi din acest motiv, specialiştii de la Apele Române fac eforturi să menţină cât mai mult rezerva de apă în principalele lacuri de acumulare”, a declarat Ana Maria Agiu, purtător de cuvânt Apele Române.

Specialiștii se tem ca nu cumva debitul de apă furnizat populației să scadă în următorii ani.