Apa pe care o bei conține plastic! Cercetătorii au descoperit o metodă simplă de a-l elimina

Apa pe care o bei conține plastic! Cercetătorii au descoperit o metodă simplă de a-l elimina

Microplasticele și nanoplasticele ajung în organismul uman prin alimente și apa consumată zilnic, iar efectele lor asupra sănătății sunt tot mai îngrijorătoare. O echipă de cercetători din China a descoperit o metodă accesibilă prin care aceste particule pot fi reduse semnificativ din apa de băut, informează România TV.

O metodă simplă și eficientă pentru eliminarea microplasticelor

Specialiști de la Universitatea Medicală din Guangzhou și Universitatea Jinan au testat mai multe variante pentru eliminarea microplasticelor din apa de la robinet, atât în cazul apei dure, cât și al celei moi. Studiul lor a demonstrat că un procedeu simplu și la îndemâna oricui poate îndepărta până la 90% din aceste particule.

„Nano/microplasticele (NMP) din apa de la robinet care scapă de sistemele centralizate de tratare a apei sunt o preocupare globală din ce în ce mai mare, deoarece prezintă un potențial risc pentru sănătatea umană prin consumul de apă”, se precizează în studiul publicat, conform Science Alert.

Fierberea apei și filtrarea, soluția surprinzătoare

Experimentele au arătat că fierberea apei și filtrarea precipitatelor formate pot elimina o mare parte din microplastice, eficiența metodei fiind mai ridicată în cazul apei dure. Acest lucru se datorează procesului natural de formare a calcarului, care, odată precipitat, captează și particulele de plastic, îndepărtându-le astfel din apă.

„Rezultatele noastre au arătat că eficiența precipitării nanoplasticelor a crescut odată cu creșterea durității apei la fierbere”, explică cercetătorii.

Aceștia au testat metoda și prin adăugarea unor cantități suplimentare de nanoplastice în apă, confirmând că procesul reduce semnificativ numărul acestora.

O soluție la îndemâna tuturor

Unul dintre cele mai mari avantaje ale acestei metode este că poate fi aplicată de oricine, fără echipamente speciale, folosind doar ustensilele de bucătărie obișnuite.

„Consumul de apă fiartă este aparent o strategie viabilă pe termen lung pentru reducerea expunerii globale la NMP”, susțin specialiștii implicați în studiu.

În viitor, echipa de cercetători intenționează să extindă studiul, analizând mai multe probe pentru a înțelege mai bine cum poate fi îmbunătățită această metodă simplă și eficientă de protecție împotriva microplasticelor din apă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`