Sute de oameni în pericol: Apă infestată în judetul Iași după ce unul din izvoare a fost contaminat (VIDEO)
Locuitorii din comuna ieșeana Scobinți sunt în pericol dupa ce unul dintre izvoarele cu apă din care se alimentează oamenii a fost contaminat. Analizele au arătat că apa nu mai este potabilă, din cauza gunoaielor care au fost aruncate în intreaga zonă.
Oamenii din Scobinți au observat că apa pe care o foloseau în fiecare zi nu mai este buna, are un miros puternic și este tulbure.
Au alertat autoritățile din comună, iar specialiștii au venit au luat probe și au făcut mai multe teste de laborator.
Rezultatele analizelor sunt șocante, mai multe substanțe toxice, periculoase, fiind descoperite în apa din izvor. Mai mult, nitrații depășesc de zece ori limita maximă.
Substanțele toxice se pare că provin de la detergenții deversați odată cu apele menajere pe câmp. Și în ceea ce privește compușii pe bază de clor s-au înregistrat depășiri de zece ori.
Oamenii spun ca întreaga comuna Scobinți este plină de gunoaie și riscă să ajungă un focar de infecție. În zona au ajuns și inspectorii Gărzii de Mediu.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.