Anunțul a fost făcut: Până când trebuie depuse candidaturile la alegerile europarlamentare de pe 26 mai

Publicat: 15 02. 2019, 17:48

Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a anunțat, vineri, că orice candidatură pentru alegerile europarlamentare de pe 26 mai trebuie depusă și înregistrată până la data de 28 martie, potrivit Agerpres.

„Guvernul a adoptat cadrul general cu privire la alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc duminică, 26 mai. A fost aprobat şi programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea membrilor României în Parlamentul European, de exemplu, cu 60 de zile înainte de ziua de referinţă, adică până la data de 28 martie 2019 trebuie depuse şi înregistrate candidaturile”, a spus Barbu la finalul şedinţei de Guvern.

Publicația notează că, potrivit anunțului făcut de oficial, în actele normative adoptate vineri, sunt prevăzute reglementări cu privire la garantarea organizării în mod liber corect şi sigur a alegerilor europarlamentare, prin măsuri de prevenire şi combaterea fraudelor electorale, prin asigurarea securităţii cibernetice şi a protecţiei datelor cu caracter personal prelucrate în context electoral.

„Autoritatea Electorală Permanentă împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Institutul Naţional de Statistică vor asigura implementarea şi operaţionalizarea sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. Este acel sistem folosit şi în anul 2016. De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru soluţionarea întâmpinărilor, contestaţiilor, cererilor sau a sesizărilor privind consemnarea rezultatelor votării. Alte prevederi se referă la finanţarea campaniei electorale, formularul listei susţinătorilor, organizarea Birourilor Electorale Centrale şi secţiilor de votare. Ministerul Afacerilor Externe va asigura organizarea şi aducerea la cunoştinţă publică a secţiilor de votare organizate în străinătate până cel mai târziu cu 30 de zile înaintea zilei de referinţă”, a menţionat Barbu.