Anton Hadăr, întrebat cât de mare e pericolul să se înghețe anul școlar: Suntem pe la 50%, încă tragem speranțe că se vor găsi soluții. Vrei să faci „România Educată” cu un profesor care nu e pregătit? (VIDEO)

Publicat: 19 05. 2023, 18:13
Imagine de la protestul profesorilor, 10 mai, București. Sursa foto: Fsli Romania / Facebook

În acest moment există șanse de 50% să se înghețe anul școlar, a declarat președintele Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”, Anton Hadăr, vineri, pe B1 TV, la „Politica Zilei” cu Ioana Constantin.

Anton Hadăr, pe B1 TV, despre greva anunțată în educație și solicitările profesorilor

Întrebat cât de mare este pericolul să se înghețe anul școlar, liderul sindical a explicat: „Suntem așa, pe la 50%, încă tragem speranțe că se vor găsi soluții, dar trebuie găsit acel factor comun de încredere, vă spuneam, și trebuie ca din toate promisiunile pe care le avem sau dintre toate solicitările noastre să se găsească cele mai bune în așa fel încât atractivitatea să crească, pentru că la 2.400 de lei, la început de drum, nu vin cei mai buni”.

„Spuneați voi foarte bine că avem și noi personal necalificat sau prost calificat, cu școală puțină, păi dacă el are școală puțină, vrei să faci „România Educată” cu un profesor care nu e pregătit? Acolo trebuie să se lucreze, la atractivitate, să avem și noi 10, 15, 20 pe un loc. Ce am cerut, doamna Constantin? De la 2.400, la 3.900, la 4.000 de lei net pentru un debutant, dar acest lucru ni se spune că nu poate fi dat deloc. Hai să găsim o soluție, să ne angajăm cumva, să scriem undeva într-un document ca să avem încredere unii într-alții”, a subliniat Anton Hadăr.

Întrebat ce le-au spus guvernanții și cum de este posibil să nu se găsească resurse pentru profesori, președintele „Alma Mater” a răspuns: „Pentru personalul nedidactic, nu numai de la noi, ci din toate celelalte sectoare bugetare, din sănătate, cultură, e necesară suma de 300 de milioane. Domnul Câciu a zis că, da, acești bani îi poate găsi, dar este insuficient. Noi acum (…) croim viitorul, pentru că pe cei care au intrat în sistem și sunt profesori titulari nu îi mai scoate nimeni, deși eu am multe dubii în ceea ce privește pregătirea unora dintre ei. Cum bine spuneați, au intrat, rămași sunt în sistem. Au făcut școală puțină, dar asta este, nu contează”.