Vizita în România a SINUCIGAŞULUI Anthony Bourdain, cea mai NEFERICITĂ experiență: Cel mai prost scenariu e când guvernul încearcă să cosmetizeze realitatea

Publicat: 08 06. 2018, 19:17
Foto: NDTV.com

Anthony Bourdain, renumit maestru bucătar şi prezentator TV, de 5 ani gazda emisiunii “Locuri necunoscute”de la CNN, s-a sinucis. (Detalii AICI)

Bourdain a vizitat câteva zeci de țări și aproape toate statele SUA pentru a relata despre bucătăria și cultura locală, în cadrul seriei No Reservations. În timpul călătoriei în România, însă, a avut parte de una dintre cele mai nefericite experienţe din carieră, după cum a spus chiar el, într-un interviu pentru Forbes din 2016.

”Cel mai prost scenariu e când guvernul încearcă să se infiltreze în echipa ta locală şi să cosmetizeze realitatea. De pildă, filmăm nişte măcelari în România rurală, găsisem un om potrivit, dar a aflat guvernul şi a trimis pe cineva peste el. I-au zis: “Casa ta nu e suficient de frumoasă, te mutăm în altă casă, Îmbracă-ţi copiii – de 8 şi 9 ani – în costume tradiţionale şi pune-i să danseze”. Au ieşit nişte scene penibile, de o falsitate teribilă, cu copii îngroziţi puşi să danseze dansuri populare. Ne-au zis: “Nu filmaţi câini vagabonzi, nu filmaţi ţigani! Filmaţi doar hoteluri de lux!”.

A fost un ditamai scandalul şi, evident, ca întotdeauna când încerci să falsifici realitatea, a ieşit un show de un umor involuntar tragic. Iar eu eram demascat în toate ziarele româneşti drept agent KGB, Mossad şi CIA, toate în acelaşi timp. De aceea e aşa de dureros să vezi cum încearcă unii să pară mai buni decât sunt şi pe mine mă face să turbez”, a spus bucătarul, potrivit stirileprotv.ro.