Jurnaliştii Antena 3 au fost protagoniştii celui mai penibil moment al zilei. Reporterul aflat la DNA a fost scos brusc din emisie după ce a început să vorbească despre dosarul de fraudă cu fonduri europene în care este implicată o firmă care aparține familiei premierului Victor Ponta. Prezentatoarea emisiunii a încercat în zadar să o facă pe colega sa să renunţe la ştirea momentului pentru a discuta despre audierea lui Ion Ariton în dosarul Gala Bute, aşa că producătorul a luat decizia de a tăia transmisia.
”În proporție de 54% fondurile ar fi fost deturnate și folosite în alt scop. Sunt percheziții ce au loc în această dimineață. De asemenea o evaziune fiscală”, transmitea reporterul Antena 3.
”Sunt percheziții care au loc în această dimineață din nefericire Ana Maria Roman nu ne-a auzit și întrebarea pentru a putea avea un dialog în legătură cu acest subiect. Cei de la DNA au activitate intensă. Vă spuneam că în urmă cu puțin timp Ion Ariton a ajuns la DNA și e audiat probabil în dosarul Gala Bute”.
Aşa înţeleg cei de la Antena 3 să facă jurnalism de calitate, trecând subiectul zilei, cel al apropiaţilor lui Victor Ponta suspectați de organizarea unui grup infracțional organizat la categoria „şi altele”. Momentul penibil a avut loc la scurt timp după ce la sediul DNA a ajuns senatorul Ion Ariton, cercetat în Gala Bute, subiect despre care realizatoarea emisiunii îi cere de altfel să vorbească.
Cea care a sesizat gafa monumentală a fost Narcisa Iorga, fosta membră CNA care acuză Antena 3 că nu este decât un simplu instrument de propagandă politică.
Sabina Iosub speră, timp de un minut, ca Ana Maria Roman să renunțe la știrea momentului și să revină la cazul Udrea.
Nimic! Legătura de la DNA este tăiată brusc. Sabina Iosub face tot posibilul să minimalizeze impactul știrii transmise „fără voie” pe post: sunt niște percheziții la mai multe firme, vom vedea ce se va întâmpla, revenim la informația momentului – Ion Ariton e audiat la DNA în dosarul „Gala Bute”.
Nu este însă singura dovadă a modului în care se face televiziune la postul din Băneasa. Jurnaliștii de la InformațiaZilei.ro au demontat aşa zisa investigaţie a Oanei Stancu potrivit căreia Traian Băsescu ar avea firme în paradisuri fiscale. Totul, prin simpla utilizare a portalului Dato Capital, unde pot fi găsite nenumărate coincidenţe de nume, inclusiv Mihai Gâdea, Mircea Badea sau Adrian Ursu. De exemplu, conform Dato Capital, există două firme cu numele Gadea în Panama, 83 de firme Gadea în Spania și o GADEA LTD în Regatul Unit. (Detalii AICI)