Antena 3, amendată de CNA cu 30.000 de lei din cauza emisiunilor referitoare la Andrei Pleşu

Publicat: 20 03. 2014, 19:11

După aproape trei ore de dezbateri pe tema atacurilor Antenei 3 la adresa lui Andrei Pleşu, membrii CNA au decis să amendeze postul de televiziune cu 30.000 de lei.

O amendă mai mică cu 20.000 decât cea pe care Antena 3 a primit-o luna trecută pentru folosirea unui limbaj licenţios la adresa mai multor jurnalişti.

Pe ordinea de zi s-a găsit şi cazul jurnalistei Sorina Matei versus RTV, însă după un amalgam de propuneri, membrii CNA n-au luat nicio hotărâre.

Totul a mers foarte repede însă în cazul emisiunii lui Radu Banciu. În mai puţin de două minute, reprezentanţii puterii au votat amenda de 15.000 de lei.

Trei ore, atât le-au trebuit celor de la CNA să își dea seama cum ar trebui să pedepasească linșajul mediatic de la Antena 3 în cazul lui Andrei Pleșu.

Au plecat de la o amendă de 50.000. Prea puțin pentru ceea ce s-a întâmplat, au considerat doi dintre membrii consiliului Florin Gabrea şi Narcisa Iorga. Ei au cerut 10 minute suspendarea emisiei și amendă de 200.000 de lei

„Evident că nu sunt de acord cu o sancțiune în descreștere pentru un post care continuă să facă abateri de la lege. Acum, la a doua abatere, la mai puțin de o lună cred de la prima abatere mi se pare încurajator pentru acest post să primească o amendă mai mică decât cea anterioară”, a spus Narcisa Iorga.

Nici vorbă ca majoritatea să accepte sancționarea așa de dură a postului Antena 3, așa că au ajuns la un compromis – doar 30.000 de lei amendă.

Şi dacă în cele din urmă reprezentanţii puterii au ajuns la un acord în ceea ce priveşte Antena3, în cazul Sorina Matei versus RTV nu au reuşit să ia nicio decizie. Sancțiunea a pornit de la 50.000 de lei – de aici a început licitația pe principiul ,,care dă mai puțin”.

De la 50.000 s-a ajuns la 5000 de lei, pentru că unii dintre membri CNA au spus că televiziunea este la prima abatere. De fapt, membrii Consiliului dădeau impresia că îi vor chema pe cei de la Romania TV să le dea bani și nicidecum să le ia.

Dacă la primele două spețe disputele au fost aprinse și dezbaterile lungi, când a venit rândul lui Radu Banciu, membrii CNA n-au stat la discuţii şi au votat amendă de 15.000 de lei. Nu a trecut nici două minute de la propunerea de sancționare , până la votarea acesteia. Doar două voturi împotriva sancționarii au fost înregistrate – Narcisa Iorga și vicepreședintele CNA Viorel Buda.

Postul Antena 3, amendat cu 30 000 lei de CNA