ANT a amendat cu 20.000 de lei hotelul din Venus unde a murit un copil de cinci ani
Autoritatea Naţională pentru Turism a amendat cu 20.000 de lei hotelul din staţiunea Venus în piscina căruia s-a înecat un copil de cinci ani din cauză că persoana desemnată să supravegheze piscina nu avea certificat de salvamar.
Reprezentanții ANT au făcut un control la hotelul respectiv, stabilind că unitatea avea o persoană desemnată cu supravegherea piscinei şi acordarea primului ajutor, dar că aceasta nu avea certificatul de salvamar, aşa cum prevede legea, conform Mediafax.
Astfel, a fost aplicată o amendă de 20.000 de lei.
Un copil de cinci ani a murit, miercuri seară, după ce a căzut în piscina unui hotel din staţiunea Venus.
Aflat la mare alături de părinți, miercuri seară se juca pe terasa hotelului. La un moment dat, părinţii au sesizat dispariţia copilului şi au alertat personalul unităţii de cazare.
Ulterior, copilul a fost găsit în piscina hotelului, fiind scos din apă de un turist.
Cadrele de la Ambulanță au sosit imediat la locul incidentului și au încercat timp de mai multe zeci de minute să îl resusciteze pe copil, care a fost transportat la Spitalul Municipal Mangalia, iar în jurul orei 22.35 a fost constatat decesul.