ANSVSA: Cadavrele oilor din nava eşuată în Portul Midia nu reprezintă o sursă de contaminare cu antrax a apei mării sau a mediului
Cadavrele oilor din nava eşuată în Portul Midia nu pot reprezenta o sursă de contaminare cu antrax a apei sau a mediului, transmit reprezentanții Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat de presă.
Potrivit surse citate cadavrele animalelor nu pot reprezenta o sursă de contaminare cu spori Bacillus anthracis a apei mării sau a mediului din zona respectivă, şi prin urmare nu sunt o ameninţare pentru sănătatea publică. Asta pentru că toate animalele de la bordul navei au fost certficate clinic sanătoase, starea lor de sănătate fiind confirmată la îmbarcare.
În plus, având în vedere că originea animalelor este România, acestea sunt vaccinate anual împotriva antraxului, mai precizează reprezentanții ANSVSA.
Redăm, mai jos, comunicatul de presă al ANSVSA:
Ca urmare a informațiilor eronate apărute în spațiul public referitoare la posibilitatea ca pe cadavrele oilor din nava eșuată să dezvolte antrax* care să prezinte o amenințare pentru sănătatea publică, pentru o corectă informare a opiniei publice, ANSVSA face următoarele precizări:
Aceste cadavre nu pot reprezenta o sursă de contaminare cu sporiBacillus anthracisa apei mării sau a mediului din zona respectivă.
Pentru a fi acceptate la export, toate animalele de la bordul navei au fost certficate clinic sanătoase, în exploatația de origine, de către un medic veterinar, starea de sănătate fiind confirmată la îmbarcare și de către medicii veterinari oficiali, din Punctul de Ieșire pentru export, din portul Midia.
Mai mult, având în vedere că originea animalelor este România, acestea sunt vaccinate anual împotriva antraxului (acțiune prevăzută înProgramul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în Programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor, precum şi a tarifelor aferente acestora).
Se exclude riscul apariției antraxului atâta timp cât în efectivul respectiv nu s-au înregistrat animale cu forme clinice de antrax și animale moarte de antrax.
În cazul ipotetic în care ar fi existat animale bolnave clinic de antrax și care au murit din cauza antraxului, în cadavrele nedeschise, forma vegetativă a bacterieiBacillus anthracisrezistă câteva zile, după care este distrusă de flora de putrefacție.
Condiția ca forma vegetativă a bacterieiBacillus anthracis(agentul patogen al antraxului) să se transforme în spori, care reprezintă forma de rezistență a bacteriei în natură și respectiv, de contaminare a altor animale, a omului a mediului etc. este ca, acele cadavre să se deschidă în interval de 2- 3 zile pe sol, în condiții de uscăciune astfel încât forma vegetativă să vină în contact cu oxigenul atmosferic și să sporuleze.
Chiar dacă rămân cadavre (presupuse ale unor animale bolnave de antr în apa mării, acestea nu prezintă un pericol de contaminare, deoarece în mediul respectiv nu există oxigenul atmosferic necesar sporulării, iar forma vegetativă este eliminată de flora de putrefacție și de mediul salin.
*Antraxulsaucărbunelesaudalaceste oboală infecțioasăprodusă deBacillus anthracis, boala este o zoonoză (boală comunăomuluișianimalelor, fiind întâlnită mai frecvent laparicopitate( bovine, caprine, ovine). Nișa ecologică a acestei bacterii este reprezentată de sol, motiv pentru care infecția cu antrax este considerate ”boală telurică’”.