ANRP, victorie în primă instanță în procesul cu samsarul de drepturi litigioase Valentin Vișoiu pentru recuperarea a aproape 76 milioane de euro
Judecătorii de la Tribunalul București au admis cererea Autorității Naționale de Restituire a Proprietăților privind anularea titlului de despăgubire în valoare de peste 375 milioane lei care fusese acordat în 2008 samsarilor de drepturi litigioase Valentin Vișoiu, Gheorghe-Adrian Manole și Florin Șerban Barbu. Decizia pronunțată luni nu este definitivă și poate fi atacată prin apel, se arată pe portalul instanțelor.
Acțiunea Autorității îi vizează și pe fostul secretar de stat în Ministeru Justiției și ex-vicepreședinte ANRP, Theodor Cătălin Nicolescu, care se află la închisoare după o condamnare de 8 ani, și pe Alexandru-Florin Hanu, condamnat la trei ani de detenție efectivă. Ambii au fost condamnați pentru luare de mită în dosarul ANRP în care a fost achitat fostul șef al ANI, Horia Georgescu, potrivit G4Media.ro.
În 8 octombrie 2019, Curtea supremă îi condamna definitiv pe Nicolescu și Hanu, dar îi achita definitiv pe Horia Georgescu și pe ceilalți membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP. Instanța lăsa nesoluționată latura civilă a procesului privind prejudiciul uriaș de aproape 76 milioane euro.
ANRP, victorie în primă instanță în procesul cu samsarul de drepturi litigioase Valentin Vișoiu
Valetin Vișoiu este un om de afaceri din Pitești și ocupă poziția a doua în topul actualizat 2020 al samsarilor de drepturi litigioase care au primit peste jumătate de miliard de euro despăgubire de la ANRP, instituție de la care a încasat și urmează să primească de la ANRP peste 82 de milioane de euro. Dacă 78 de milioane de euro (suma aflată în litigiul penal și acum în cel civil) au fost primite în bani în perioada 2007-2011, alte 4,5 milioane de euro vor fi primite tot în bani în perioada 2019-2023.
Valentin Vișoiu este patronul firmei Conarg și a cumpărat cu 2,7 milioane euro drepturile litigioase asupra unui teren de 20 de hectare din Sectorul 3 al Capitalei, iar ulterior același teren avea să fie evaluat la peste 377 milioane lei, adică peste 78 milioane euro.
Valentin Vișoiu nu a fost urmărit penal sau trimis în judecată de DNA și nici nu are aplicat sechestru pe avere. Deși a anchetat despăgubirile primite de el, de partenerul său de afaceri, Florin Șerban Barbu, și de Gheorghe Adrian Manole, procurorii anticorupție nu i-au inculpat pe cei trei, ci doar pe membrii Comisiei de la ANRP care le-au acordat despăgubirile.
Cu toate acestea, Vișoiu ajungea în fața justiției în dosarul Publitrans al fostului primar-social-democrat din Pitești, Tudor Pendiuc, iar în februarie 2020 era condamnat la 7 ani și 8 luni de detenție. Decizia nu este definitivă.
Florin Șerban Barbu este pe 11 în topul samsarilor de drepturi litigioase, cu 16,9 milioane euro, iar cea mai mare parte a sumei, aproape 15,8 milioane euro, a fost primită în acțiuni, în 2008, și urmează să le primească pe restul până în 2023. Partener cu Valentin Vișoiu la Conarg, Barbu era arestat în noiembrie 2014 în dosarul lui Pendiuc, dar ulterior nu a mai fost trimis în judecată.
Cu 9,3 milioane euro, Gheorghe Adrian Manole ocupă locul 13 în top și a primit despăgubirea în acțiuni, în 2008.