ANPC, sancțiuni aspre pentru service-ul din Otopeni al unui interlop. Mai multe nereguli descoperite, inclusiv că nu avea autorizații

Publicat: 27 09. 2024, 17:17
Foto: Pixabay.com

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a efectuat un control la service-ul auto FRK din Otopeni și a descoperit nereguli grave, inclusiv că nu avea nici autorizați de funcționare și nici autorizație de securitate la incendiu. Pentru cele două abateri, comsarii au aplicat amenzi de 19.000 de lei, însă acestea nu au fost nici pe departe singurele probleme descoperite, potrivit Gândul.

Service-ul din Otopeni nu avea autorizații

Comisarii ANPC din Ilfov au efectuat o acțiune de control la operatorul economic SK Concept Service SRL, din Otopeni, județul Ilfov, care derulează activități de reparații și întreținere autovehicule.

Surse Gândul susțin că service-ul auto ar fi al unui individ dubios, Alexandru Firica, zis FKR, care ar fi arondat lumii interlope și ar fi cunoscut în cercurile de consumatori de droguri din Capitală.

Câteva dintre neregulile constatate de ANPC au fost:

  • lipsa autorizației de funcționare emisă de primărie și a autorizației de securitate la incendiu emisă de ISU;
  • executarea unor proceduri necorespunzătoare în preluarea autovehiculelor de la clienți (fișe de comandă fără număr de înregistrare și dată, neputându-se determina ziua preluării și a predării mașinii către client);
  • depășirea obiectului de activitate declarat, în certificatul constatator al punctului de lucru nefiind avizată activitatea de comerț cu amănuntul al produselor nealimentare;
  • comercializarea unor produse nealimentare fără traducere în limba română a informațiilor și avertismentelor.

Sancțiuni aspre din partea ANPC

Operatorul economic a fost sancționat astfel pentru nereguli:

  • amenzi contravenționale în valoare totală de 19.000 lei;
  • un avertisment;
  • retragerea de la comercializare a produselor nealimentare expuse spre vânzare;
  • oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficiențelor.

Recent, într-un alt caz, a fost arestat „Mecanicul vedetelor”

Recent, la Ștefănești, proprietarul unui alt service a fost arestat pentru că ar fi înșelat zeci de persoane, inclusiv influenceri români, maneliști și oameni de afaceri.

Dumitru Giti, supranumit „Mecanicul vedetelor”, este acuzat că ar fi încasat sume considerabile pentru repararea unor bolizi de lux, mai notează Gândul.

„În fapt, bărbatul în vârstă de 39 de ani, în calitate de deţinător al unui atelier service auto, din localitatea Ştefăneştii de Jos, în perioada 2021-2024, ar fi indus în eroare 23 de persoane vătămate, cărora le-ar fi promis că le va repara autovehiculele de lux contra unor sume însemnate de bani, sume pe care şi le-ar fi însuşit pe nedrept, fără a efectua reparaţiile pentru care se angajase. De asemenea, bărbatul respectiv ar fi sustras piese de la anumite autovehicule, care erau lăsate de persoanele vătămate pentru efectuarea de reparaţii, şi ar fi dispus de acele bunuri fără consimţământul proprietarilor”, au declarat reprezentanții Poliției.