ANPC anunță noi controale la bănci. Sunt vizate contractele de credit emise de toate băncile din 2004 până în prezent

ANPC anunță noi controale la bănci. Sunt vizate contractele de credit emise de toate băncile din 2004 până în prezent
Inquam Photos / Octav Ganea

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a demarat o nouă acţiune de control în sistemul bancar care se va derula în mai multe etape.

ANPC ia din nou băncile la puricat

Potrivit ANPC, sunt controlate contractele de credit emise de bănci în perioada 2004 -2010, urmând ca într-o a doua etapă să fie verificate și contractele de credit emise din 2010, de după OUG nr 50 până în prezent.  Va fi vizat modul în care s-a făcut publicitate la credite şi dacă au fost prezentate clienţilor toate riscurile.

”Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a început, la nivelul întregii ţări, o amplă campanie de control detaliat a operatorilor economici din sistemul bancar, privind contractele de credit, împărţită în mai multe secţiuni. Mai întâi, vor fi verificate contractele de împrumut emise în perioada 2004-2010, până la intrarea în vigoare a Ordonaţei de Urgenţă 50/2010, urmând ca, în etapele ulterioare, să fie verificate celelalte contracte de credit, până în prezent”, anunţă, luni, ANPC, într-un comunicat de presă.

ANPC precizează că în ultima perioadă, au fost analizate deciziile instanțelor, în domeniu, inclusiv cea referitoare la practicile comerciale incorecte ale Raiffeisen Bank SA, menite a afecta interesele financiare ale consumatorilor (punerea în aplicare a Ordinul Președintelui ANPC de remediere a efectului acestor practici, prin care au fost restituiți celor aproximativ 10.800 de consumatori afectați, peste 25 milioane de euro de către bancă), și se ia în calcul posibilitatea identificării de abateri similare și la alte instituții financiar-bancare.

“În cazul aceasteia din urmă, acțiunea s-a referit la restituirea sumelor recalculate în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi, persoanelor care au contractat credite în RON, EUR și CHF (franc elvețian), în perioada 2006-2009. Caracteristicile creditelor vizate au fost: o dobândă inițială care a fost menținută fixă timp de 1 an și care, începând cu al doilea an de creditare, a fost majorată de către bancă, având în vedere că, în contract, era stipulat că dobânda este/devine revizuibilă ”în funcție de evoluția pieței financiare”; credite active la data emiterii ordinului; credite în raport cu care nu există cu care nu există o hotărâre judecătorească individuală prin care instanța s-a pronunțat deja cu privire la dobândă” aduce aminte consumatorilor ANPC.

Actuala tematică națională de control urmărește, în princilpal, verificarea modalității prin care băncile au realizat publicitatea contractelor de credit, cu cercetarea tuturor formelor de publicitate, a felului în care băncile au încheiat contractele de credit și au acordat și derulat creditele, cu respectarea prevederilor legale și a celor specifice activității, a celei de informare privind riscurile specifice asociate contractelor de credit care pot conduce la afectarea posibilităţii de plată, a respectării prevederilor legale în cazul elementelor de cost ale creditului (dobânzi, comisioane etc.) și a combaterii practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii, fără a se limita la acestea.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`