ANPC a decis închiderea unei părți a Târgului De Crăciun din Constanța ca urmare a verificărilor efectuate la finalul acestei săptămâni. Inspectorii au găsit mai multe nereguli pe teren, mizeria și produsele expirate destinate vânzării, fiind principalele motive care i-au determinat să ia o astfel de măsură aspră.
Protecția Consumatorilor Constanţa a identificat nereguli în cazul a patru operatori economici, care au fost obligați să își suspende activitatea din cadrul târgului, după ce aveau aduse spre comercializare produse expirate și de acum jumătate de an.
În momentul descinderii, cei de la protecția consumatorului Constanța au putut observa cum alimentele din cadrul Târgului de Crăciun erau depozitate neconform, într-o mizerie greu de descris în cuvinte, în praf, aproape pe trotuar.
De asemenea, au fost identificate nereguli și în sectoarele destinate locurilor de joacă pentru copii, unde o parte dintre centurile de siguranță erau deteriorate sau chiar rupte.
Au fost verificaţi 13 operatori economici şi s-au dat amenzi în valoare totală de 21.000 de lei, potrivit observatornews.ro.
„În spatele uşilor închise pentru locaţiile de alimentaţie publică nu există apă, cu toate că aceasta este obligatorie în momentul în care serveşti produse alimentare, condiţiile în care sunt depozitate alimentele aproape direct pe trotuar, de asemenea, sunt neconforme, jucăriile şi jocurile, tiribombele şi toate cele de gen lasă nu numai ca aspect de dorit, ci ca şi funcţionalitate. De asemenea, din păcate, jocurile alese nu sunt cele care să poată oferi, în afară de câteva beculeţe, şi siguranţă celor mici”, a declarat Horia Constantinescu, președinte ANPC.