Ultima lună din iarnă aduce temperaturi mai ridicate decât ar fi normal pentru această perioadă. Potrivit primelor estimări ale meteorologilor în luna februarie cantităţile lunare de precipitaţii se vor situa în general în limite normale. În schimb primele două luni de primăvară vor fi extrem de ploioase. Specialiştii anunţă cantităţi mari de apă în majoritatea regiunilor ţării. ŞI de Paşti sunt aşteptate ploi şi temperaturi scăzute.
”Pe parcurusul lunii februarie temp medii lunare vor fi în general apropiate de normele climatologice, exceptând regiunile vestice, sudice și sud estice unde local se vor situa peste aceste norme. În ceea ce privește cantitățile lunare de preicipitații, se vor situa în general în limitele normale în zonele estice și sud-estice, iar în restul teritoriului vor fi excedentare”, a declarat meteorologul de serviciu.
Din primele estimări ale meteorologilor, primele două luni de primăvară vor fi ploioase.
”Temperatura noarmală în luna martie se încadrează cam între 6 și 12 grade la mijlocul lunii spre sfârșit și în vest și sud sunt posibile valori de 15…16 grade. În privința precipitațiilor, acestea se vor putea situa peste normalul climatologic în cea mai mare parte a țării”, a mai spus meteorologul ANM.
Vremea mohorâtã este aşteptatã şi de Paşte.
”Luna aprilie ne aduce valori medii, apropiate de mediile climatologice, posibil ceva mai scăzute, local în sudul, vestul și nordul țării. În luna aprilie avem valori medii, maxime medii cam între 11 și 21 de grade. În privința precipitațiilor, acestea vor fi apropiate de mediile multi anuale pe arii din susul și estul țării și vor depăși aceste medii în restul teritoriului”, conform ANM.