Ce se întâmplă cu VREMEA în zilele următoare. Meteorologii au făcut anunțul
Meteorologii nu vin cu veşti grozave pentru zilele următoare.
Conform prognozei Administraţiei Naţionel de Meteorologie (ANM), vremea va fi călduroasă în cele mai multe zone din ţară, dar în unele regiuni se vor înregistra ploi abundente, însoţite de descărcări electrice.
PROGNOZĂ METEO LUNI
ÎN ŢARĂ
Vremea va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, dar cu precãdere în regiunile vestice şi sudice, unde pe spaţii mici indicele de confort termic, temperaturã-umezealã (ITU), va atinge şi va putea depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi. Cerul va fi variabil şi mai ales dupã-amiaza şi seara vor fi înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului ce pot lua şi aspect de vijelie, la deal, la munte, în sud-vestul teritoriului şi pe arii restrânse în rest. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar punctiform se vor înregistra cantitãţi de apã mai însemnate, de peste 20…30 l/mp şi va cãdea grindinã. Temperaturile maxime, în scãdere faţã de cele din ziua precedentã în sud, se vor încadra între 25 şi 34 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 13 şi 21 de grade.
ÎN BUCUREŞTI
Vremea va fi cãlduroasã, iar indicele de confort termic, temperaturã umezealã (ITU), se va apropia de pragul de 80 de unitãţi, deşi temperatura aerului va marca o uşoarã scãdere faţã de ziua anterioarã. Cerul va fi variabil, însã dupã-amiaza şi seara probabilitatea pentru înnorãri, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului va fi în creştere. Temperatura maximã va fi de 31…32 de grade, iar cea minimã de 17…19 grade.
PROGNOZĂ METEO MARTI
ÎN ŢARĂ
Vremea cãlduroasã se va menţine în majoritatea regiunilor, iar indicele de confort termic, temperaturã-umezealã (ITU), va atinge şi va depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi, local în vestul, în sudul teritoriului şi izolat, posibil, în celelalte regiuni. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, mai ales dupã-amiaza şi seara, în zona de deal şi de munte şi pe arii restrânse în rest. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar punctiform se vor înregistra cantitãţi de apã mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 de grade pe litoral şi 35 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime se vor încadra, în general, între 12 şi 22 de grade.
ÎN BUCUREŞTI
Vremea cãlduroasã se va menţine, iar indicele de confort termic, temperaturã umezealã (ITU), se va apropia de pragul de 80 de unitãţi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri dupã-amiaza şi seara, dar condiţiile pentru ploi de scurtã duratã şi descãrcãri electrice vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã, uşor mai ridicatã decât în intervalul anterior, va fi de 33…34 de grade, iar cea minimã de 18…19 grade.
PROGNOZĂ METEO MIERCURI
ÎN ŢARĂ
Vremea va rãmâne cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, dar mai ales în regiunile vestice, sudice şi sud-estice, unde disconfortul termic va fi mai ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, în special dupã-amiaza şi seara în zonele de deal şi de munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului, cu precãdere în sud-vestul, sudul şi centrul ţãrii. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 27 şi 34 de grade, iar cele minime se vor situa, în general, între 12 şi 22 de grade.
ÎN BUCUREŞTI
Vremea cãlduroasã va persista, iar disconfortul termic se va accentua. Cerul va fi variabil, cu unele înnorãri în orele dupã-amiezii şi ale serii când probabilitatea de apariţie a ploilor de scurtã duratã însoţite de descãrcãri electrice va fi în creştere. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 33…34 de grade, iar cea minimã de 17…20 de grade.
PROGNOZA METEO JOI
Vremea cãlduroasã va persista, însã gradul de instabilitate atmosfericã va fi în creştere începând cu orele prânzului la deal şi la munte precum şi în regiunile vestice, sud-vestice şi centrale şi se va manifesta prin accentuarea temporarã a înnorãrilor, averse, frecvente descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar fenomene specifice instabilitãţii atmosferice se vor semnala doar izolat. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 34 de grade, iar cele minime, în general, între 12 şi 22 de grade.
PROGNOZĂ METEO VINERI, SÂMBĂTĂ şi DUMINICĂ
Vremea se va menţine cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, iar probabilitatea de apariţie a fenomenelor specifice instabilitãţii atmosferice va fi ridicatã, la început la munte, în regiunile vestice, nordice şi centrale, apoi şi în restul teritoriului.