ANM, mesaj de vreme severă. Cod portocaliu de averse torențiale în 9 județe

ANM, mesaj de vreme severă. Cod portocaliu de averse torențiale în 9 județe
Sursa Foto: Pexels.com

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod portocaliu de averse torențiale valabilă în 9 județe.

Cod portocaliu de averse torențiale în 9 județe

Mai exact, în perioada 13 septembrie, ora 18 – 14 septembrie, ora 15,  în județele Buzău, Vrancea, Galați, Vaslui, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani și Suceava vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40…60 l/mp și izolat de peste 70…80 l/mp.

Cod galben de instabilitate atmosferică

Totodată, în perioada 13 septembrie, ora 15 – 14 septembrie, ora 18, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova, nordul Olteniei și al Munteniei vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 55…65 km/h. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.

Județele vizate sunt: Alba, Argeș, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Timiș și Vâlcea.

ANM a menționat că astfel de fenomene se vor semnala, vineri, pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:57 - O localitate din România nu are apă potabilă la robinet. Care este cauza
23:49 - Nicușor Dan, despre lucrările la rețeaua de termoficare: Avem 15 şantiere deschise. Facem 70 km anul acesta. Vor fi tot mai puține avarii (VIDEO)
23:31 - Un bărbat și-a pierdut viața printr-un accident de bucătărie. Acesta s-a înjunghiat mortal
23:30 - Ciucă, întrebat despre coaliţia de dreapta: Când celelalte partide se vor maturiza suficient să putem discuta despre politici şi valori. Mai au aproape 70 de zile să se maturizeze
22:59 - Ciucă, despre amendamentul ce-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Noi doar restabilim un drept. Experiența președintelui nu se irosește, trebuie valorificată
22:57 - Care este țara din lume care are mai multe mașini electrice decât pe benzină? Autoritățile oferă reduceri fiscale generoase pentru vehiculele electrice
22:40 - Nicușor Dan, despre planșeul de la Piața Unirii: Nu avem o expertiză care să spună că-i pericol public. Când Primăria Sectorului 4 va veni cu toate avizele, vom da repede autorizația pentru intervenție (VIDEO)
22:19 - Ce au spus medicii din Beirut despre rănile produse de pagerele care au explodat: „N-am mai văzut aşa ceva. Este indescriptibil”
22:14 - Nicusor Dan, întrebat dacă va semna şi pentru candidatura lui Ludovic Orban, după ce a semnat pentru Ciucă și Lasconi: Dacă mi-o solicită, desigur, pentru că este un partid de dreapta (VIDEO)
21:51 - Cum funcționează dronele antițânțari din Capitală. Nicușor Dan: Dacă se dovedesc eficiente acum, le vom folosi sistematic la anul. Nu e absolut niciun pericol pentru oameni (VIDEO, FOTO)