ANM, mesaj de vreme severă. Cod galben de instabilitate atmosferică în 7 județe

ANM, mesaj de vreme severă. Cod galben de instabilitate atmosferică în 7 județe
Sursa Foto: Freepik.com

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, 24 mai, un mesaj de vreme severă valabil între orele 12 – 21.

Cod galben de instabilitate atmosferică în 7 județe

Mai exact, potrivit ANM, în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Județele afectate sunt: Alba, Arad, Bihor, Cluj, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.

Totodată, manifestări de instabilitate atmosferică, pe arii mai restrânse, vor fi posibile și în nord-vestul și centrul țării.

Cum va fi vremea în București

În aceeași perioadă, în București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Temperatura maximă va fi de 29…30 de grade.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:07 - Descoperire șocantă într-un apartament din Ploiești: Un tânăr deținea peste 150 de animale exotice / Ce explicații a oferit polițiștilor
23:50 - Campionul ucrainean la box Volodimir Mandziuk a murit pe front
23:22 - Ciolacu îl acuză pe Nicuşor Dan pentru moartea a doi bătrâni din Capitală: Au încercat să se încălzească folosind aragazul în lipsa căldurii
22:46 - Administrația Trump pune excepții la tarife: Telefoanele, calculatoarele și alte electronice scapă de taxele vamale
22:00 - Ciolacu spune că nu-l vrea pe Nicușor Dan președinte pentru că nu vrea să poarte fustă / Replica lui Nicușor Dan: “Va fi liber să poarte ce haine vrea, dar nu le va purta la Palatul Victoria”
21:38 - Lasconi avertizează că sprijinul oferit de USR lui Nicușor Dan poate duce la o nouă anulare a alegerilor: „Viciezi procesul electoral prin păcălirea electoratului”
21:21 - Elena Lasconi, despre funcțiile care i s-au promis pentru a se retrage din campanie: „Pe mine nu mă controlează nimeni”
21:01 - Elena Lasconi dezvăluie cum va încerca să deblocheze finanțarea pentru campanie: „Mi-au blocat toate contractele, mi-au tăiat accesul către bani, dar săptămâna viitoare o să fac dreptate”
20:41 - Elena Lasconi, dezvăluiri din culisele „puciului” din USR: „Prima oară au încercat să mă forțeze” / „Am atras atenția că este un abuz, că se încalcă statutul”
19:35 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 13 – 19 aprilie: „Este o perioadă în care urmează o furtună astrală” (VIDEO)