ANM, mesaj de vreme severă. Cod galben de caniculă în 25 de județe

Publicat: 08 07. 2024, 08:43
Foto: Pixabay

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de caniculă, valabil luni, 08 iulie, în 25 de județe ala țării.

Cod galben de caniculă

Astfel, potrivit ANM, valul de căldură se va extinde și intensifica ușor în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și jumătatea de sud a Moldovei, unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat.

Temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Până la sfârșitul săptămânii valul de căldură se va menține și, treptat, va continua să se extindă și să se intensifice ușor în toată țara.

Care sunt județele afectate

Județele afectate sunt: Argeș, Arad, București, Bacău, Bihor, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Galați, Giurgiu, Ilfov, Ialomița, Mehedinți, Olt, Prahova, Tulcea, Timiș, Teleorman, Vâlcea, Vrancea și Vaslui.