ANM: Lapoviță și ninsoare la sfârșitul săptămânii, inclusiv în București. Va ninge consistent de 1 decembrie

Publicat: 28 11. 2014, 21:06

Sfârșitul de săptămână se anunță unul foarte rece din punct de vedere termic, iar precipitațiile sub formă de lapoviță și ninsoare vor fi consistente la nivel național, inclusiv în zona Capitalei, mai ales în ziua de 1 Decembrie, a declarat, vineri, Mihai Tinu, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie.

„În București, urmează un week-end prelungit bogat în precipitații. Vremea se menține închisă și rece la acest sfârșit de săptămână. Mâine dimineață /sâmbătă, n.r./ vor fi condiții de ceață, dar spre după-amiază își vor face apariția precipitațiile slabe, predominant sub formă de ploaie. În seara și noaptea dinspre sâmbătă spre duminică, acestea se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare. Pe parcursul zilei de duminică, șansele de ninsoare vor fi destul de mici, slabe cantitativ, mai ales în primele ore ale zilei. Pentru ziua de 1 Decembrie, veștile nu sunt prea bune pentru zona Capitalei pentru că va începe să ningă, mai slab în prima parte a zilei, dar odată cu intrarea în după-amiază și, mai ales, în noapte, ninsoarea și vântul se vor intensifica. În plus, temperaturile vor fi destul de scăzute, de la—2 grade la—1 grad pe timpul zilei, în timp ce noaptea ar putea să coboare spre—3 grade”, a precizat Tinu, pentru Agerpres.

„La nivel național, se anunță tot vreme închisă, cu precipitații mai mult sâmbătă. Vor fi ploi în Banat și Crișana, ploi și lapoviță în Transilvania și Maramureș, ninsori în Moldova, în timp ce în Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor fi ploi și lapovițe, iar noaptea mai mult ninsori. Duminică, vor fi mai puține precipitații și doar pe partea de vest și sud-vest vor fi ploi, adică în Banat și Crișana, și mixte în Oltenia. La munte se vor semnala precipitații sub toate formele: ploi, lapoviță și ninsori. Este posibil să se formeze polei pe unele drumuri pentru că pe timpul nopții vor fi temperaturi negative”, a menționat Mihai Tinu.