ANM: Informare meteorologică de ger pentru toată țara, până pe 2 ianuarie
Administrația Națională de Meteorologie a emis marți o informare de ger pentru toată țara, valabilă în intervalul 30 decembrie 2014, ora 20 – 2 ianuarie 2015, ora 10.
Astfel, în intervalul menţionat, vremea va fi deosebit de rece, geroasă mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor în toată ţara. Temperaturile minime vor coborî frecvent sub -15 grade, iar izolat chiar sub -25 grade, transmite ANM.
Maximele diurne vor fi preponderent negative şi se vor încadra, în general, între -10 şi 0 grade.
Totodată, reprezentanții ANM avertizează că în noaptea de marţi spre miercuri (30/31 decembrie) şi în cursul zilei de miercuri (31 decembrie) vântul va avea intensificări temporare în sudul
Moldovei, jumătatea estică a Munteniei şi Dobrogea, cu rafale de până la 40…50 km/h, spulberând zăpada deja depusă.