Dinu Mărășoiu, meteorolog de serviciu în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, a declarat că vremea va fi, în general, frumoasă la nivelul întregii țări atât în noaptea de Înviere, cât și în prima și a doua zi de Paști, cu temperaturi maxime ce vor ajunge la 23 de grade Celsius, informează Agerpres.
„Sâmbătă așteptăm o vreme, în general, frumoasă, la fel și în noaptea de Înviere. Sunt semne că nu va ploua în nicio regiune din țară, însă temperaturile minime vor fi ceva mai coborâte decât ne-am dori. La nivelul țării, temperaturile minime vor fi cuprinse între un grad și 11 grade Celsius, și cu valori negative în estul Transilvaniei, până la minus 5, minus 6 grade. În Capitală, sâmbătă, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla, în general, slab. Aici, temperatura minimă va fi ceva mai ridicată decât în alte zone, de la 4-6 grade Celsius până la două grade, în partea de nord a Capitalei”, a afirmat Mărășoiu.
„Duminică, în prima zi de Paște, vremea rămâne frumoasă în sud-estul țării, cu cer mai mult senin, iar în vest, în noaptea de duminică spre luni, o să apară înnorări, și cu totul izolat ar putea să plouă trecător. Duminică, așteptăm maxime între 16 și 23 de grade Celsius pe timpul zilei. În general, vor fi temperaturi ridicate la nivelul întregii țăr”, a mai menționat meteorologul de serviciu al ANM.