ANM: Codul portocaliu de ninsori şi viscol poate fi extins până luni, posibil şi cod roşu

Publicat: 24 01. 2014, 13:40
Foto: ziuanews.ro

Avertizarea cod portocaliu de ninsori şi viscol, valabilă până duminică la ora 18.00, ar putea fi prelungită până luni, cu posibilitatea de a fi emis şi codul roşu în anumite zone, a anunţat conducerea ANM.

Şeful Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a precizat, în cadrul comandamentului de iarnă, că situaţia nu este „înspăimântătoare”, dar este de durată. Direcoturl ANM a declarat că este posibil ca atenţionarea cod portocaliu să fie extinsă, sâmbătă, şi pentru judeţele Olt, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, iar judeţele din sud-vestul ţării, precum Mehedinţi, să fie scoase, sâmbătă seara, de sub această atenţionare.

El nu a exclus însă posibilitatea ca această atenţionare cod portocaliu, valabilă în prezent până duminică, ora 18.00, să fie prelungită până luni.

„Nu este viscolul care se anunţă, înspăimântător, că nu a mai fost niciodată, dar perioada e foarte lungă şi, atunci, nu excludem posibilitatea ca, în cazul în care se vor depăşi 50 centimetri/mp în 24 ore, să apară şi coduri roşii, nowcasting în prima fază, pentru a respecta parametrii foarte clar stabiliţi cu aceste coduri”, a spus Sandu.

El a recomandat populaţiei să nu plece în afara oraşului dacă nu este absolut necesar, începând cu noaptea de vineri până duminică după-masă.

Bucureştiul şi zece judeţe din sudul ţării vor fi, de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, alte 16 judeţe fiind avertizate cu cod galben.

ANM: Codul portocaliu de ninsori şi viscol poate fi extins până luni, posibil şi cod roşu