ANM: Codul galben de vreme rea a fost prelungit până în prima parte a zilei de luni
Meteorologii au prelungit codul galben de vreme rea, valabil până luni dimineață la ora 11:00.
ANM prezice, prentru a doua jumătate a zilei de duminică și prima jumătate a zilei de luni, precipitații, însă doar în jumătatea de est a țării.
Izolat se vor acumula cantăți de peste 25 litri/mp.
Va ninge la munte, în estul și sud-estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei și în sud-estul Olteniei. În Dobrogea, vor predomina ploile.
În sud-estul teritoriului vor fi condiții de polei.
Vântul va avea intensificări, iar în Muntenia, sudul Moldovei, precum și în zona Carpaților de Curbură va viscoli ninsoarea.