ALERTĂ METEO: România, LOVITĂ în plin de FENOMENE EXTREME pe 1 august. Zonele pe care trebuie să le eviţi (FOTO)
Meteorologii au emis o nouă avertizare de Cod galben de ploi torențiale valabilă pentru 1 august.
Avertizarea intră în vigoare la ora 9.00 și e valabilă până la ora 23.00. Ploile vor lovi zonele montane și vor apărea inclusiv în Transilvania, Banat, Crișana și local în Maramureș, Oltenia și Muntenia.
”În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în zonele montane, precum și în Transilvania, Banat, Crișana și local în Maramureș, Oltenia și Muntenia. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care pot lua și aspect de vijelie și izolat căderi de grindină”, arată Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
(Foto: ANM)
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-25 l/mp și pe arii restrânse 50 l/mp.
Astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse și în restul teritoriului.