Meteorologii au emis, luni, avertizări cod gakben de vijelii, valabile până la orele 13:00, pe raza municipiului București și a zece județe din sudul și estul țării.
Astfel, până la ora 12:30, pe arii extinse din județele Călărași, Ialomița, Buzău și Brăila, precum și în zona de munte a județelor Prahova și Buzău, se vor semnala intensificări ale vântului, care la rafală vor atinge și depăși 60 kilometri/oră, iar la munte vor depăși 80 de kilometri/oră.
Tot până la orele prânzului, în sudul județului Prahova și în județul Ilfov, inclusiv în Capitală, viteza vântului va atinge și chiar depăși 60 de kilometri/oră. În zona județelor Constanța și Tulcea, mai ales pe litoral și în Delta Dunării, între orele 7,00 — 13,00, viteza vântului va depăși 60-80 km/h, la rafală.