ANM: Cod galben de furtună în Bucureşti, timp de o oră

Publicat: 06 06. 2014, 20:57

Capitala se află sub cod galben de furtună timp de o oră, vineri seară, perioadă în care se vor semnala frecvente descărcări electrice și grindină.

Meteorologii au emis atenționarea pentru arii extinse în municipiul București, între 20:40 și 21:40.

 

În acest interval, în Capitală se vor semnala frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, averse ce pot depăşi 15 l/mp şi intensificări de scurtă durată ale vântului.